În lumea noastră toate lucrurile pot fi catalogate drept bune sau rele, însă cum și cine definește binele? Dar răul? Spec Ops: The Line, jocul despre care vorbim astăzi, ne învață o lecție prețioasă despre cât de flexibile sunt aceste concepte în funcție de unghiul din care privim o anumită situație. Da, vorbim despre un joc video, însă unul care este literalmente condus de o poveste fascinantă, de la început și până la final.
Spec Ops: The Line este un third person shooter de la care nimeni nu a avut mari așteptări. El este al doilea joc produs vreodată de compania germană Yager Development – primul joc se numește Yager și este un joc cu lupte aeriene, prea puțin cunoscut, jucabil pe Xbox. Primul Xbox.
Noul Spec Ops vine în fața noastră cu un concept care zdruncină din temelii imaginea eroului de shooter militar așa cum îl cunoaștem. Ați facut cunoștință vreodată cu personajul care ucide tot ce îi stă în cale, își termină misiunea și pleacă acasă cu aceeași duritate și stimă de sine cu care a venit în zona de conflict? Probabil că da, însă nu îl veți vedea în Spec Ops.
Acțiunea jocului se petrece în Dubai. Cele mai puternice furtuni de nisip înregistrate vreodată pe Pământ au devastat întregul emirat. În timp ce persoanele înstărite din Dubai au fost evacuate din timp, marea masă a populației a rămas în interiorul zonei calamitate. Batalionului 33 al armatei SUA a pătruns în Dubai și, sub comanda Capitanului John Konrad a decis să rămână acolo pentru a face ordine și a încerca evacuarea populației, situație împotriva ordinelor primite din SUA, care cereau întoarcerea soldaților acasă.
După șase luni de zile în care comunicațiile și transportul spre Dubai au fost imposibile, armata SUA a recepționat un mesaj radio în care Konrad anunța eșecul eforturilor de evacuare. Acesta este puncul în care începe, practic, jocul. În secret , o echipă Delta Force formată din trei soldați este trimisă într-o misiune de recunoaștere pentru a căuta supraviețuitori și a afla ce s-a întâmplat cu Batalionul 33 și comandantul său. Liderul acestei echipe este Căpitanul Walker, personaj cu experiență de luptă și cu o bună cunoaștere a Batalionului 33.
Dacă intrarea în Dubai este una relaxată pentru membrii echipei Delta Force, situația devine tot mai tensionată atunci când Walker refuză să asculte părerile subordonaților și îi obligă să meargă mai departe pentru a încerca să salveze populația de Batalionul 33, care prin tehnicile sale de menținere a ordinii a devenit, cel puțin aparent, o forță malefică.
Pe parcursul jocului, Walker (ale cărui replici sunt interpretate de actorul Nolan North) devine tot mai afectat de ororile din jur. Protagonistul suferă conflicte interioare pe tot parcursul poveștii. Nevoia de a ucide soldați americani pentru a face „ceea ce este bine” îi degradează vizibil starea psihică, luciditatea și limbajul lui Walker, iar momentele în care deciziile sale afectează populația pe care încearcă să o salveze îl transformă într-un om ruinat, cu o minte incapabilă de a mai înțelege termeni precum bine, rău, moralitate, vină, realitate sau halucinație.
Am simțit nevoia de a vă introduce în poveste din simplul motiv că Spec Ops: The Line este unul dintre puținele jocuri pentru care povestea nu este o scuză pentru a pune mâna pe trăgaci, ci chiar baza reală jocului. Personajele, în frunte cu Walker, se comportă uman și arată că, oricât de puternice ar părea, sunt afectate de situațiile prin care trec. Nu pot să îmi exprim destul aprecierea pentru acest tip de realizare a personajelor și sper din suflet să vedem mai multejocuri cu implicații morale adânci, care să ofere mai multă maturitate morală segmentului de jocuri shooter. Glorificarea actelor de război în jocuri este momentan normalitatea – fiecare mare blockbuster din gaming prezintă personaje al căror unic regret este că au rămas fără gloanțe în arma preferată.
Oricât de fascinat aș fi de poveste și personaje, trebuie să vorbim și despre celelalte componente ale jocului. Pe partea grafică, jocul stă destul de bine – rulează pe respectabilul motor grafic Unreal Engine 3 și reușește să ofere o experiență vizuală satisfăcătoare. Tonalitățile de culoare se schimbă gradual, aproape fără să îți dai seama în funcție de atmosfera dorită de producători în diferitele părți ale nivelurilor.
Orașul Dubai este bazat pe corespondentul său din realitate și păstrează o notă luxuriantă chiar dacă vorbim despre o variantă degradată, cu zgârie-nori înclinați, clădiri îngropate în nisip și chiar ambarcațiuni sau avioane în mijlocul orașului. Diverse șiretlicuri vizuale sunt utilizate cu succes pentru a păstra un framerate bun chiar și atunci când de exemplu, trebuie să străbați o distanță mare deasupra orașului, pe o tiroliană care trece și prin interiorul unor clădiri. Din punct de vedere artistic pe pereții din joc găsim foarte multe picturi sau graffiti-uri cu mesaj mai mult sau mai puțin subliminal, iar atenția la detalii în construirea unor nivele plauzibile, credibile este de apreciat.
Tehnic vorbind, am jucat Spec Ops:The Line pe nivelul grafic Very High (fără antialiasing) la o rezoluție de 1440×900. Cu aceste setări am înregistrat o medie de aproximativ 40 de cadre pe secundă pe un sistem low-end cu placă grafică NVIDIA GeForce GT240. Jocul este foarte bine optimizat.
Mecanismul de salvare a jocului este bazat pe checkpoint-uri. Reîncărcarea nivelului de la cel mai recent checkpoint durează în jur de 5-10 secunde, însă pe măsură ce avansăm în joc, artwork-ul dinecranul de încărcare se schimbă, iar în partea de jos a ecranului apar mesaje ce fac apel la problemele morale prin care trecem împreună cu personajul. Texte precum „Tu ești vinovat pentru tot”, „Încă ești un om bun”, „Ia zi, te simți ca un erou?” sau „Câți americani ai ucis astăzi?” îți dau fiori de fiecare dată.
Sunetul beneficiază de asemenea de niște alegeri inspirate. Soundtrack-ul jocului este variat și este integrat în povestea jocului, căci nu se aude din neant, ci chiar din difuzoare improvizate pe care DJ-ul Batalionului 33 le-a amplasat cu migală prin tot orașul și le folosește pentru a transmite știri, mesaje și muzică. Despre vocile personajelor pot spune doar că sunt realizate cu mare măiestrie, cele mai memorabile fiind evident vocea protagonistului Walker (Nolan North) și cea a căpitanului Konrad (Bruce Boxleitner). Dialogurile sunt de asemenea inspirate și credibile, iar umorul devine tot mai sumbru odată cu progresia poveștii. Cât despre limbajul lui Walker și al colegilor săi, dacă la început discuțiile se poartă în termeni militari care dau bine, spre finalul poveștii ele devin cu totul altfel, adică pline de înjurături și strigăte de furie.
Gameplay-ul, din păcate, nu este un punct foarte solid al jocului. Jocul este un cover-based third-person shooter care nu doar că nu aduce nimic nou pe partea de gameplay, dar nici nu se străduiește să își facă treaba cum trebuie. În primul rând sistemul de cover nu funcționează mereu așa cum trebuie, sunt destule obiecte la care te-ai aștepta să îți ofere protecție și totuși nu poți activa sistemul de cover acolo. Acest lucru nu ar fi frustrant dacă, pe nivel de dificultate mediu, ar fi posibil să stai mai mult de 5 secunde în viață fără să îți ții „capul la cutie”. Aproape tot jocul te vei trezi stând după cine știe ce perete să-ți regenerezi viața și ieșind câte un pic să mai faci vreo două-trei headshot-uri pentru a mai scăpa de un val de inamici. Apropo, fiecare headshot este celebrat printr-un scurt moment de slow-motion care te face să le vânezi cu trudă și să le iubești… asta apropo de dileme morale.
Din fericire, nivelele variate dar și elementele de poveste care se întrepătrund cu momentele de tras cu arma fac ca shooting-ul să nu fie atât de plictisitor, ducându-l undeva în zona „satisfăcător”. Există o varietate suficientă de arme, de la pistolul Desert Eagle (care trage ca un shotgun, putând chiar să decapiteze inamicii de aproape) la mitraliere „simple” și până la rarități precum shotgun-uri cu muniție explozivă, machine gun-uri sau RPG-uri. De obicei armele pe care le luăm de la inamici au un număr destul de mic de gloanțe în ele, lucru care mai adaugă un grad binevenit de dificultate și diversitate. În lipsă de muniție, avem la dispoziție atacul melee care îl pune la podea pe inamic, după care putem activa o mișcare de execuție brutală. Inamicii sunt și ei de mai multe feluri, regula principală fiind că spre finalul jocului sunt mult mai puternici și dificil de ucis.
Dar Walker nu e singur în misiunea sa, el are și doi subordonați cărora le poate da comenzi. În fapt le poate da doar două comenzi, dintre care doar una poate fi folosită mereu: „atacă inamicul pe care am pus ținta”. Cealaltă comandă este „aruncă flashbang” și poate fi activată doar atunci când până și jocul s-a plictisit de faptul că stai prea mult sub același cover. Serios! Oficial descrierea este „când te afli într-o situație dificilă din care poți ieși cu greu, poți apăsa Mouse3 pentru comanda de flashbang.”
Sunt și cazuri în care ne putem folosi de mediu pentru a scăpa de anumiți inamici, dar sunt destul de rare și par mai degrabă niște soluții pe care producătorii ni le-au „băgat pe gât” – uneori suntem chiar îndrumați cu un icon roșu pe locul în care trebuie să tragem pentru a sparge un geam și a lăsa nisipul de afară să cadă peste inamicul nostru. Există și elemente de cover distructibile, ceea ce ne poate duce la disperare dacă avem în față inamici mulți și puternici, și chiar la moarte dacă sistemul de cover dă un rateu atunci când vrem să ne mutăm în spatele altei posibile protecții.
Există și niște momente cu gameplay puțin diferit: uneori trebuie să tragi cu machine-gun-ul unui elicopter în câteva zeci de elicoptere inamice sau să direcționezi dintr-un fel de dronă un atac de proiectile cu fosfor alb. În alte momente poți lua decizii, spre exemplu poți salva un agent CIA sau un cuplu de civili care sunt duși spre execuție… dar vorbim despre un joc cu mari implicații morale, iar orice decizie ai lua tot prost te vei simți.
Campania single-player are cinci finaluri diferite în funcție de acțiunile pe care le realizezi în momentele finale ale jocului. Se poate trece prin toate cele cinci dând reload de la ultima misiune și schimbând ceva. Veți ști voi ce. Fiecare final are propriul cut-scene ce prezintă în modul său durerea prin care a trecut protagonistul.
Partea de multiplayer a jocului a fost dezvoltată de Darkside Game Studios și este, să spunem, jucabilă dar nu foarte satisfăcătoare. Dacă vă așteptați la un joc cu care să vă ocupați nopțile în modul multiplayer, acesta nu este o alegere inspirată. Totuși, cu șase moduri de joc în multiplayer veți reuși să vă distrați pentru câteva ore… înainte să vă întoarceți la Battlefield/Call of Duty.
În concluzie, Spec Ops: The Line este un joc în care se observă o dorință foarte mare de reușită din partea producătorilor. Problemele de gameplay și sistemul de multiplayer lipsit de sclipire sunt părțile care coboară nota jocului, dar felul în care sunt construite cele 6-7 ore de campanie single-player mă face să fiu atent la proiectele următoare ce vor veni din partea echipei de la Yager Development.
Apropo, Nolan North este și vocea personajului Nathan Drake din seria Uncharted. Dacă vreți să auziți cum ar suna Nathan Drake înjurând, jucați Spec Ops: The Line!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER